Acasă
Podcasturi
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan
Un podcast de istorie și filozofie în care Theodor Paleologu și Răzvan Ioan discută săptămânal teme esențiale din sfera umanistă, acoperind literatura, istoria, religia și filozofia în ordine cronologică, începând din antichitate până în prezent.
Episoade
EP 201: André Gide
André Gide este una dintre figurile centrale ale literaturii franceze de început de secol XX, un autor care explorează cu luciditate libertatea individuală și tensiunea dintre autenticitate și normă. În romane precum Imoralistul sau Falsificatorii de bani, pune în scenă personaje care refuză convențiile morale și sociale, în căutarea unui adevăr personal. Nu oferă modele, ci experimente:
Episod special
Ne bucurăm că am ajuns la episodul 200 al podcast-ului „Eu cu cine gândesc?”. Este un prilej de bilanț, în care ne-am uitat și la ce am discutat, dar și la ce am lăsat deoparte și de ce. Sperăm să continuăm în același ritm, cu aceeași curiozitate și libertate de a reveni asupra temelor care merită reluate.
EP 199: William și Henry James
William James și Henry James sunt doi frați care au marcat decisiv cultura modernă, fiecare în domeniul său: filozofie și psihologie, respectiv literatură.William James, unul dintre fondatorii pragmatismului, propune o filozofie a experienței vii și a pluralismului. În Pragmatism și Voința de a crede, susține că adevărul nu este fix, ci se verifică în consecințele sale practice și în capa
EP 198: Dewey și Peirce
John Dewey și Charles Sanders Peirce sunt două figuri centrale ale pragmatismului american, dar cu stiluri și accente diferite.Peirce este fondatorul pragmatismului și un gânditor de o rigoare logică remarcabilă. Pentru el, sensul unei idei constă în consecințele ei practice: în ceea ce se întâmplă dacă o considerăm adevărată. Adevărul nu este o corespondență statică, ci rezultatul unui p
EP 197: Nae Ionescu și Nichifor Crainic
Nae Ionescu și Nichifor Crainic sunt două figuri centrale ale gândirii românești interbelice, asociate cu o orientare tradiționalistă, ortodoxistă și critică față de modernitatea liberală.Nae Ionescu, profesor de filozofie și jurnalist, a avut o influență majoră asupra unei întregi generații (Eliade, Cioran, Noica). Nu a lăsat un sistem filosofic coerent, dar cursurile și articolele sale
EP 196: Revoluția conservatoare
Revoluția conservatoare desemnează un curent intelectual german din perioada interbelică (mai ales anii 1920–1930), care încearcă să depășească atât liberalismul democratic, cât și marxismul, în numele unei regenerări radicale a societății. Termenul pare paradoxal: „revoluție” și „conservare”, dar tocmai asta exprimă ambiția acestor gânditori – de a produce o schimbare profundă, nu pentru
EP 195: Spengler
Oswald Spengler este cunoscut mai ales pentru Declinul Occidentului (Der Untergang des Abendlandes), o interpretare amplă și pesimistă a istoriei. Pentru Spengler, culturile nu sunt etape ale unui progres universal, ci organisme vii, fiecare cu propriul său ciclu: naștere, dezvoltare, maturitate și declin. Occidentul nu este culmea istoriei, ci o cultură aflată deja în faza de civilizație
EP 194: Willhelm Dilthey
Wilhelm Dilthey este unul dintre fondatorii științelor umaniste moderne și un gânditor care a încercat să clarifice diferența dintre cunoașterea naturii și înțelegerea vieții umane. Pentru Dilthey, științele naturii explică (erklären), dar științele spiritului – istoria, literatura, cultura – trebuie să înțeleagă (verstehen). Omul nu este un obiect exterior, ci o ființă care trăiește, sim
EP 193: Lenin
Vladimir Ilici Lenin este figura centrală a transformării marxismului într-o doctrină politică aplicată. Pornind de la Marx, dar adaptându-l la condițiile Rusiei, Lenin susține că revoluția nu apare spontan, ci trebuie organizată de un partid de avangardă: o elită disciplinată, capabilă să conducă proletariatul și să preia puterea. În Ce-i de făcut?, formulează această idee clar: conștiin
EP 192: Șestov și Berdiaev
Lev Șestov și Nikolai Berdiaev sunt două figuri centrale ale filozofiei religioase ruse din secolul XX, unite prin critica raționalismului, dar diferite în ton și direcție.Șestov este un gânditor radical, polemic, care respinge ideea că rațiunea poate oferi adevăruri ultime. În scrieri precum Atena și Ierusalim, opune filozofia greacă – a necesității, a logicii, a evidenței – revelației b
EP 191: Thomas Mann
Thomas Mann este unul dintre marii romancieri ai secolului XX, un autor care îmbină analiza psihologică, reflecția filozofică și observația socială într-o proză de mare rigoare. În romane precum Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit sau Doctor Faustus, urmărește destinul individului și al culturii europene în momente de criză. Nu scrie doar despre personaje, ci despre epoci, despre declin, des
EP 190: Jaspers
Karl Jaspers este una dintre figurile majore ale existențialismului, dar într-o variantă mai sobru filozofică și mai deschisă către transcendență. Pornind din psihiatrie, el este preocupat de limitele cunoașterii și de situația concretă a omului în lume. Pentru Jaspers, filozofia nu este un sistem închis, ci un drum de clarificare: un mod de a înțelege condiția umană în fața limitelor sal
EP 189: Carl Schmitt
Carl Schmitt este unul dintre cei mai influenți și controversați teoreticieni ai politicului din secolul XX. În centrul gândirii sale stă ideea că esența politicului nu este dezbaterea sau consensul, ci distincția fundamentală dintre prieten și dușman. Politica apare acolo unde există posibilitatea conflictului real, nu doar a divergenței de opinii. Prin această perspectivă, Schmitt criti
EP 188: Cehov, Ibsen, Wilde
Cehov, Ibsen și Wilde sunt trei figuri majore ale teatrului modern, fiecare redefinind, în felul său, relația dintre scenă, societate și individ.Anton Cehov introduce un teatru al subtilității și al tăcerilor. În piese precum Livada de vișini, Trei surori sau Unchiul Vania, nu există acțiune spectaculoasă, ci vieți care se irosesc lent, dorințe neîmplinite, conversații aparent banale care
EP 187: Maurras
Charles Maurras este una dintre figurile centrale ale conservatorismului francez de la începutul secolului XX, cunoscut mai ales ca lider intelectual al mișcării Action française. Gândirea sa este un amestec de naționalism, monarhism și anti-liberalism, formulat într-un stil riguros, polemic și sistematic. Pentru Maurras, democrația parlamentară slăbește statul, în timp ce monarhia eredit
EP 186: Anatole France și Émile Zola
Émile Zola și Anatole France reprezintă două direcții distincte ale literaturii franceze de la sfârșitul secolului XIX: naturalismul militant și scepticismul elegant.Zola este teoreticianul și practicianul naturalismului. În ciclul Les Rougon-Macquart, își propune să studieze societatea ca pe un laborator: ereditate, mediu, determinism social. Personajele sale sunt prinse în mecanisme pe
EP 185: Soloviov
Vladimir Soloviov este una dintre marile figuri ale filozofiei religioase ruse de la sfârșitul secolului XIX, încercând să unească gândirea filozofică, teologia și mistica într-o viziune coerentă asupra lumii. Pentru Soloviov, adevărul nu poate fi separat de bine și de frumos: cunoașterea, morala și estetica sunt dimensiuni ale unei unități spirituale mai profunde. El vorbește despre „uni
EP 184: Bergson
Henri Bergson propune o filozofie a vieții și a timpului care se opune mecanicismului și intelectualismului dominante în știința secolului XIX. Pentru Bergson, realitatea nu este o succesiune de momente fixe, măsurabile ca pe un ceas, ci o durată (durée) continuă, fluidă, în care conștiința și viața se desfășoară ca un flux. Inteligența analitică fragmentează această mișcare în concepte ș
EP 183: Heidegger
Martin Heidegger pornește de la fenomenologia lui Husserl, dar schimbă radical direcția întrebării filosofice. În Ființă și timp (1927), el nu mai analizează doar structurile conștiinței, ci pune întrebarea fundamentală: ce înseamnă a fi? Filosofia occidentală, spune Heidegger, a uitat această întrebare și s-a ocupat doar de lucruri, de obiecte, de entități. Pentru a regăsi sensul ființei
EP 182: Husserl
Husserl este fondatorul fenomenologiei, un proiect care vrea să reia filozofia „de la zero”, întorcându-se la experiența trăită. În loc să pornească de la teorii despre lume sau despre conștiință, Husserl spune: „Înapoi la lucrurile însele”. Asta înseamnă să descriem cu maximă rigoare felul în care apar lucrurile în conștiință – formele percepției, ale memoriei, ale imaginației, ale judec
EP 181: Weber
Max Weber este unul dintre marii analiști ai modernității, preocupat mai puțin de „filozofie pură” și mai mult de felul în care ideile, instituțiile și interesele modelează viața socială. În celebra sa lucrare Etica protestantă și spiritul capitalismului, el arată cum anumite forme de religiozitate – în special protestantismul ascetic – au favorizat apariția unui mod de viață disciplinat,
EP 180: Freud
Freud schimbă radical felul în care ne gândim pe noi înșine: omul nu mai este, în primul rând, o ființă rațională, ci un câmp de tensiuni inconștiente. În Interpretarea viselor și textele clinice, el formulează ideea de inconștient structurat de dorințe, pulsiuni, fantasme, refulări. Simptomele nu sunt „defecte”, ci compromisuri: forme prin care ceva din viața interioară, inacceptabil pen
EP 179: Reînnoirea catolică
Așa-numita reînnoire catolică de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX desemnează un val de gânditori, scriitori și artiști care încearcă să reconcilieze credința catolică cu lumea modernă, fără să o dilueze. În Franța, dar nu numai, vedem o dublă mișcare: pe de o parte, întoarcerea la resursele tradiției (Sfântul Toma, liturgia, mistica), pe de altă parte, dialogul lucid cu filo
EP 178: Poeții blestemați
Poeții blestemați (les poètes maudits) sunt numiți astfel pentru viața lor marginală, pentru scrisul radical și pentru refuzul convențiilor sociale, morale sau estetice ale epocii. Termenul a fost consacrat de Paul Verlaine într-un volum din 1884, în care îi includea pe Tristan Corbière, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Marceline Desbordes-Valmore, Villiers de L’Isle-Adam și pe sine îns
EP 177: Eminescu și Caragiale
Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale sunt poate cei mai reprezentativi scriitori ai literaturii române moderne: doi autori opuși în stil, sensibilitate și viziune, dar complementari în felul în care exprimă esența lumii românești din secolul XIX.Eminescu este poetul total: romantic, filozof, vizionar, cultivat, cu o limbă poetică de o bogăție neegalată. În poezii precum Luceafărul, Scriso
EP 176: Junimea
Junimea a fost cea mai influentă societate literară și culturală din România secolului XIX, fondată la Iași în 1863 de Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Theodor Rosetti. Mai mult decât un cerc literar, Junimea a fost un spațiu de formare intelectuală, critică și selecție riguroasă, într-o perioadă în care cultura română se confrunta cu modernizarea rapidă și i
EP 175: Wagner și Verdi
Richard Wagner și Giuseppe Verdi sunt două figuri colosale ale operei din secolul XIX, dar cu viziuni artistice și filozofice profund diferite. Ambii au revoluționat teatrul liric, dar în direcții opuse: Wagner caută sinteza totală a artelor, mitul și ideea, în timp ce Verdi rămâne fidel omenescului, pasiunii directe și adevărului emoțional.Wagner concepe opera ca „artă totală” (Gesamtkun
EP 174: Nietzsche
Friedrich Nietzsche este filozoful care a pus sub semnul întrebării toate certitudinile modernității occidentale: rațiunea, religia, moralitatea, progresul. În locul adevărurilor absolute, Nietzsche propune o gândire a forței, a perspectivelor, a vieții trăite intens. Cu celebra afirmație „Dumnezeu a murit”, nu proclamă un ateism banal, ci descrie criza spirituală a epocii: pierderea repe
EP 173: Tolstoi
Lev Tolstoi este, alături de Dostoievski, una dintre marile conștiințe ale literaturii ruse – dar cu un ton radical diferit. În romane ca Război și pace sau Anna Karenina, Tolstoi construiește o panoramă impresionantă a vieții rusești: istorie, familie, dragoste, război, moarte. Nu caută excepționalul, ci adevărul adânc din viața obișnuită. Personajele sale nu sunt idei, ci ființe vii, co
EP 172: Dostoievski
Dostoievski este unul dintre cei mai adânci exploratori ai sufletului uman din literatura universală. Romanele sale nu sunt doar povești, ci laboratoare de idei, conflicte existențiale și tensiuni morale. În Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov, Demonii sau Idiotul, fiecare personaj este purtătorul unei dileme fundamentale: despre libertate, vinovăție, credință, putere, mântuire. Dostoievs
EP 171: Gogol și Turgheniev
Nikolai Gogol și Ivan Turgheniev sunt două figuri fundamentale ale literaturii ruse din secolul XIX, fiecare ilustrând o fațetă diferită a sufletului rus și a tensiunilor epocii.Gogol este un maestru al grotescului și al fantasticului cotidian. În nuvele precum Mantaua, Nasul sau Jurnalul unui nebun, redă absurdul birocratic și umilința existențială cu o forță comică înspăimântătoare. Suf
EP 170: Dumas și George Sand
Alexandre Dumas și George Sand întruchipează două direcții esențiale ale romantismului francez: aventura grandioasă și introspecția angajată.Dumas este maestrul romanului de acțiune, al intrigii spectaculoase și al personajelor memorabile. În Cei trei muschetari, Contele de Monte Cristo sau Laleaua neagră, istoria devine scenă pentru loialitate, trădare, onoare și răzbunare. Scrie repede,
EP 169: Flaubert
Gustave Flaubert este unul dintre marii inovatori ai romanului modern și un maestru al formei literare. Cu Doamna Bovary (1857), rupe cu tradiția romantică și introduce un realism rece, impersonal, în care stilul devine esența literaturii. Povestea nu este eroică, ci banală; personajele nu sunt excepționale, ci medii, contradictorii, adesea ridicole. Dar tocmai prin această luciditate făr
EP 168: Darwin și Spencer
Charles Darwin și Herbert Spencer au fost două figuri esențiale în gândirea secolului XIX, dar cu perspective și intenții diferite. Darwin, naturalist, a revoluționat biologia cu teoria sa a selecției naturale, expusă în „Originea speciilor” (1859). El arată că speciile nu sunt fixe, ci evoluează lent, prin variații mici și prin competiția pentru supraviețuire. Natura nu este armonie pred
EP 167: Kierkegaard
Søren Kierkegaard este părintele existențialismului și unul dintre cei mai profunzi critici ai modernității raționaliste. Scrie într-o formă fragmentară, adesea sub pseudonim, pentru a exprima drama interioară a individului care nu se poate reduce nici la concepte abstracte, nici la formule sistematice. Pentru Kierkegaard, adevărul nu este ceva general, ci subiectiv: ceea ce contează nu e
EP 166: Slavofilismul
Slavofilismul este un curent intelectual și cultural născut în Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție la influențele occidentale și la modelul modernizării impus de Petru cel Mare. Slavofilii susțineau că Rusia nu trebuie să urmeze calea Europei - marcată de raționalism, individualism și revoluții - ci să se întoarcă la valorile sale proprii: credința ortodoxă, comunit
EP 165: Socialismul nemarxist
Socialismul nemarxist cuprinde o varietate de curente care au criticat nedreptățile sociale ale capitalismului, dar fără a adopta viziunea revoluționară și materialismul istoric al lui Marx. De la început, socialismul a fost o mișcare plurală, iar înainte ca Marx să-i impună direcția sa, numeroși gânditori au imaginat modele alternative de societate bazate pe cooperare, solidaritate și ec
EP 164: Marx și Engels
Marx și Engels sunt fondatorii teoriei critice moderne asupra societății capitaliste. În Manifestul Partidului Comunist (1848), au formulat un mesaj radical și limpede: istoria omenirii este o istorie a luptelor de clasă, iar societatea modernă este definită de conflictul dintre burghezie și proletariat. Capitalismul, spun ei, a revoluționat lumea, dar în același timp a generat alienare,
EP 163: Revoluțiile de la 1848
Revoluțiile de la 1848, numite adesea „Primăvara popoarelor”, au reprezentat o explozie simultană de nemulțumiri politice, sociale și naționale în aproape întreaga Europă. De la Paris la Viena, de la Milano la Budapesta și București, valul revoluționar a cerut libertate, constituții, suveranitate națională și drepturi civile. A fost o reacție la absolutism, dar și la crizele economice, la
EP 162: Tocqueville
Alexis de Tocqueville este unul dintre cei mai lucizi observatori ai democrației moderne. În „Despre democrație în America”, analizează nu doar instituțiile politice ale tânărului stat american, ci și mentalitățile, obiceiurile, formele de viață care susțin (sau subminează) spiritul democratic. Pentru Tocqueville, democrația nu înseamnă doar egalitate juridică, ci o transformare profundă
161: Dickens
Charles Dickens este cronicarul social al Angliei victoriene, un scriitor care a dat chip și glas celor uitați de istorie: orfani, muncitori, copii exploatați, oameni prinși între sărăcie și nedreptate. În romane ca Oliver Twist, David Copperfield, Marile speranțe sau Poveste despre două orașe, ficțiunea devine o formă de justiție morală. Scrisul său combină umorul cu indignarea, caricatu
EP 160: Victor Hugo
Victor Hugo este scriitorul total al secolului XIX: romancier, poet, dramaturg și om politic, aflat mereu la intersecția dintre artă și angajament. În romanele sale - „Mizerabilii”, „Notre-Dame de Paris”, „Oameni și zei” - combină forța narativă cu reflecția socială și religioasă. Nu scrie doar pentru a emoționa, ci pentru a îndrepta nedreptăți. Fiecare personaj e un simbol, fiecare desti
EP 159: Utilitarismul
EP 158: Auguste Comte
Auguste Comte este părintele pozitivismului și unul dintre primii mari gânditori ai științei sociale. Convins că omenirea evoluează prin etape ale cunoașterii, formulează o lege a celor trei stadii: teologic (explicații prin divinități), metafizic (prin abstracțiuni) și pozitiv (prin observație și lege naturală). În această ultimă fază, cunoașterea nu mai caută „de ce”-uri absolute, ci „c
EP 157: Balzac
Balzac este arhitectul literar al societății burgheze din secolul XIX. În „Comedia umană”, proiectul său monumental, urmărește sute de personaje și zeci de povești, în încercarea de a surprinde totalitatea unei lumi în transformare: de la aristocrația decăzută la burghezia în ascensiune, de la politică și finanțe la amor și religie. Nu idealizează, nu moralizează, ci doar radiografiază. F
EP 156: Stendhal
Stendhal e cronicarul lucid al pasiunii și al ambiției moderne. În romanele sale, „Roșu și negru”,„ Mănăstirea din Parma”, analizează cu o precizie aproape clinică mecanismele dorinței, ale vanității, ale ascensiunii sociale. E un moralist fără moralism, un psiholog fără iluzii. Nu judecă personajele, ci le urmărește cu o ironie rece, dar empatică. Julien Sorel sau Fabrice del Dongo nu su
EP 155: Feuerbach
Feuerbach propune o întoarcere de la cer la pământ, de la teologie la antropologie. În „Esența creștinismului”, el susține că Dumnezeu nu este o ființă reală, exterioară omului, ci proiecția idealizată a esenței umane: toate calitățile divine - iubirea, rațiunea, voința - sunt, de fapt, ale omului, dar amplificate și înstrăinate. Religia devine astfel o formă de autoiluzionare: omul îngen
EP 154: Schopenhauer
Schopenhauer pornește tot de la Kant, dar rupe cu optimismul idealismului german. Pentru el, lumea nu este în primul rând rațiune sau spirit, ci voință - o forță oarbă, irațională, mereu flămândă, care se manifestă în tot ce trăiește. În „Lumea ca voință și reprezentare”, distinge între aparență și esență: ceea ce vedem este doar fenomen, dar în spatele tuturor formelor stă voința: nu una
EP 153: Hegel
Hegel propune o viziune monumentală a realității ca proces rațional: tot ceea ce există, există pentru a fi gândit, iar adevărul nu e dat imediat, ci se desfășoară în timp, prin conflict și depășire. În centrul sistemului său stă dialectica: o logică a opozițiilor care nu se anulează, ci se integrează într-o sinteză superioară. Gândirea devine istorie, iar istoria - gândire în mișcare. Sp
EP 152: Schelling
Schelling încearcă să depășească opoziția clasică dintre natură și spirit. Dacă pentru Kant natura e un obiect al cunoașterii, iar pentru Fichte un obstacol pe care Eu-l îl depășește, la Schelling natura devine ea însăși spirit în devenire - o expresie vie, dinamică, a absolutului. În „Filozofia naturii”, tot ce e material, organic, fizic are o dimensiune interioară, iar în „Filozofia ide
EP 151: Fichte
Fichte pornește de la Kant, dar vrea să meargă mai departe: dacă nu cunoaștem lucrurile „în sine”, ci doar ceea ce conștiința noastră structurează, atunci întreaga realitate devine produs al activității subiectului. Astfel ia naștere „Doctrinele științei”, unde Eul nu e doar un punct de plecare psihologic, ci o forță activă, creatoare - principiul întemeietor al lumii. Lumea nu e ceva dat
EP 150: Romantismul
Romantismul european nu este doar o mișcare literară sau artistică, ci o reacție profundă la secolul Luminilor, la Revoluție și la industrializare. Împotriva raționalismului abstract, romantismul pune accent pe sentiment, pe individualitate, pe legătura vie cu natura și trecutul. Istoria devine subiect de meditație, ruina un simbol, iar geniul creator o figură centrală.Romanticii nu forme
EP 149: Chateaubriand
Chateaubriand este glasul unei epoci sfâșiate între credință și ruină, între nostalgia vechii ordini și vertijul modernității. Convertit estetic și spiritual la creștinism după teroarea revoluționară, el scrie „Geniul creștinismului” ca o pledoarie nu pentru dogmă, ci pentru frumusețe: pentru ceea ce religiile, în special cea creștină, au oferit inimii și imaginației. Nu e un teolog, ci u
EP 148: Constant și Madame de Staël
Constant și Madame de Staël se află în miezul tensiunii dintre idealurile Revoluției și dezamăgirile epocii napoleoniene. Amândoi gândesc libertatea, nu ca abstracție juridică, ci ca experiență vie, mereu negociată între rațiune, pasiune și istorie. Dacă pentru Constant libertatea individuală este o valoare modernă, diferită de participarea colectivă din cetatea antică, pentru Madame de S
EP 147: Schiller
Friedrich Schiller (1759–1805) este unul dintre cei mai importanți dramaturgi, poeți și gânditori ai culturii germane. Reprezentant de marcă al clasicismului de la Weimar, alături de Goethe, Schiller a explorat în operele sale tensiunile dintre libertate și constrângere, ideal și realitate, pasiune și rațiune. De la drame revoluționare ca „Hoții”, până la meditațiile filosofice despre art
EP 146: Goethe
Goethe a fost poet, dramaturg, romancier, om de știință, funcționar de stat și gânditor – o veritabilă figură a omului renascentist târziu, un geniu universal al epocii moderne. Viața sa a traversat aproape întreaga epocă a Iluminismului, a Sturm und Drang, a Romantismului și începutul modernității germane. A fost, deopotrivă, clasic și romantic, raționalist și vizionar, burghez și aristo
EP 145: Herder
Johann Gottfried Herder este unul dintre fondatorii gândirii culturale moderne, un spirit care a refuzat sistemele rigide și a pus în centrul filozofiei viața, diversitatea și devenirea. Împotriva universalismului abstract al Luminilor, Herder afirmă că fiecare popor are o identitate proprie, un „geniu” specific, exprimat prin limbă, mituri, poezie populară și tradiții. Cultura nu este o
EP 144: Kant
Kant pornește de la un conflict permanent în gândirea metafizică – încercarea de a demonstra rațional existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului sau libertatea voinței – și propune o schimbare de paradigmă: nu ne mai concentrăm pe obiectele presupuse ale cunoașterii, ci pe condițiile subiectului care cunoaște. Astfel ia naștere Idealismul transcendental, adică ideea că timpul, spațiul ș
EP 143: Joseph de Maistre
Joseph de Maistre este celălalt mare critic al Revoluției franceze, alături de Edmund Burke, dar abordarea lui e mult mai tăioasă și mai condensată. Scrie scurt, ironic, cu o vervă care amintește de Voltaire, deși convingerile sale sunt exact pe dos. E un catolic ultramontan până în măduva oaselor, apărător fanatic al autorității papale și convins că toate suferințele omenirii, oricât de
EP 142: Burke
Astăzi am vorbit despre Edmund Burke, primul mare critic al Revoluției franceze, autorul celebrei cărți „Reflecții asupra Revoluției din Franța”, publicată în 1790. Ce m-a fascinat la el este forța cu care a intuit încă din primele momente pericolul unei revoluții abstracte, conduse de intelectuali lipsiți de experiență concretă. Burke, fidel tradiției empiriste britanice, credea în guver
EP 141: Epoca de aur a pornografiei
În secolul Luminilor, pornografia nu e doar un fenomen marginal sau scandalos – devine un instrument ideologic, un simptom al eliberării de sub tutela Bisericii și al răsturnării valorilor tradiționale. Spre deosebire de epocile anterioare, în secolul XVIII are loc o explozie a literaturii pornografice, mai ales în Franța, în paralel cu radicalizarea ideologică și politică. De la pamflete
140: Revoluția franceză
Revoluția Franceză este un uriaș laborator politic și ideologic, în care ideile iluminismului – moderate, radicale sau populiste – se confruntă cu realitățile crude ale violenței, fricii și conflictelor de clasă. De la convocarea Stărilor Generale în 1789 și proclamarea unei Constituții de către a Treia Stare, până la răsturnarea monarhiei, instaurarea Republicii și Teroarea din 1793-1794
EP 139: Revoluția americană
Vorbim despre Revoluția Americană ca despre o revoluție aparte – o revoluție conservatoare, născută dintr-o neînțelegere uriașă între coloniile nord-americane și guvernul de la Londra. Coloniștii nu cereau ceva nou, ci revendicau drepturi vechi, considerate fundamentale, dar pe care le simțeau amenințate. Britanicii, la rândul lor, nu intenționau să instaureze o tiranie, ci doar să contro
EP 138: Francmasoneria
Am promis data trecută că vorbim despre francmasonerie – fondată oficial la Londra, în 1717, dar cu rădăcini care se pierd în ceața tradițiilor constructorilor de catedrale. Ce ne interesează aici nu e doar geneza instituțională, ci felul în care masoneria se pliază perfect pe spiritul iluminist al secolului XVIII. Vorbim despre un fenomen care combină rigoarea rațiunii cu farmecul simbol
EP 137: Lessing și Mendelssohn
Astăzi ne întoarcem de pe tărâmul englez spre iluminismul german, concentrându-ne pe două figuri emblematice: Lessing și Mendelssohn, prieteni apropiați, născuți în același an și legați de o profundă formație teologică. Tatăl lui Lessing era pastor luteran, iar al lui Mendelssohn, rabin – ceea ce le oferă un fundament comun, dar și o perspectivă complementară asupra toleranței și religiei
EP 136: Smith
Astăzi discutăm despre Adam Smith, prietenul lui David Hume, despre care am discutat în ultimul episod. Spre deosebire de Hume, ale cărui argumente sceptice l-au făcut să fie privit ca un posibil ateu, Smith a fost mai precaut și a reușit să devină profesor la Universitatea din Glasgow. Deși este cunoscut mai ales pentru "The Wealth of Nations", Smith a scris și "The Theory of Moral Senti
EP 135: Hume
Astăzi am discutat despre David Hume, un filozof britanic de seamă, cunoscut pentru abordarea sa sceptică și empiristă. Hume este adesea considerat unul dintre cei mai simpatici filozofi ai iluminismului, deși a întâmpinat dificultăți din cauza acuzațiilor de ateism și naturalism. El a fost un gânditor atipic, iar opera sa majoră, "A Treatise of Human Nature", nu a avut succes imediat. To
EP 134: Rousseau
Jean-Jacques Rousseau, o figură formidabilă a secolului al XVIII-lea, a fost un autor versatil, implicându-se în literatură, filozofie politică, educație și muzică. Deși nu a fost un compozitor de talia lui Handel sau Mozart, opera sa "Le Devin du Village" a avut succes. Revelația sa filozofică a venit întâmplător, citind despre un concurs al Academiei din Dijon, unde a susținut că artele
EP 133: Helvetius și d'Holbach
Astăzi am discutat despre doi autori importanți din secolul XVIII, Helvetius și d'Holbach, care au avut un rol esențial în iluminismul radical. Acești gânditori, mai radicali chiar decât Diderot, erau materialiști și atei, critici ai monarhiei și ai vechiului regim. D'Holbach a scris mult despre creștinism, politică și societate, publicându-și lucrările anonim din cauza vieții sale social
EP 132: Diderot
Denis Diderot este una dintre figurile emblematice ale secolului al XVIII-lea, cunoscut în special pentru coordonarea monumentalului proiect "Encyclopedia". Această lucrare nu este doar un simplu dicționar, ci un dicționar critic al ideilor și cunoașterii, simbolizând dorința iluministă de a răspândi cunoașterea nu doar printre elite, ci și în rândul claselor mijlocii și al poporului. Did
EP 131: Vico
Giambattista Vico este un gânditor napolitan din secolul XVIII, cunoscut pentru lucrarea sa "Scienza Nuova" (Știința Nouă), în care propune o împărțire a istoriei în trei etape: teocratică, eroică și umană. Într-o epocă dominată de raționalism, Vico acordă o importanță deosebită imaginației și religiei, pe care le consideră fundamentale pentru civilizație. Religia, în viziunea sa, este un
EP 130: Voltaire
Astăzi am discutat despre Voltaire, o figură centrală a secolului XVIII, cunoscut pentru prolificitatea sa literară și influența sa asupra contemporanilor. A trăit 84 de ani și a scris tragedii, romane filozofice, cărți de istorie și filozofie, având o corespondență vastă cu personalități importante ale vremii, inclusiv regi și împărați. Voltaire a fost influențat de experiența sa în Angl
EP 129: Montesquieu
Montesquieu este un autor fascinant, cunoscut pentru operele sale esențiale precum "Despre spiritul legilor" și "Scrisorile persane". În aceste lucrări, el explorează teme importante, cum ar fi cauzele creșterii și decăderii Imperiului Roman, oferind lecții istorice relevante pentru contemporaneitatea sa. Despotismul este un subiect central în scrierile sale, iar Montesquieu propune o cla
EP 128: Berkeley
George Berkeley, episcop irlandez și filozof idealist, este cunoscut pentru teoria sa cunoscutăd drept de „idealism subiectiv”, exprimată prin fraza „esse est percipi” (a fi înseamnă a fi perceput). El contestă materialismul și dualismul lui Locke și Descartes, susținând că nu există materie independentă de percepția noastră. Berkeley crede că materialismul duce la scepticism și ateism, d
EP 127: Mandeville
Astăzi discutăm despre Bernard de Mandeville, autorul „Fabulei albinelor", o lucrare adesea citată, dar rar citită. Mandeville, de origine franceză-olandeză, s-a stabilit în Anglia. S-a născut la Rotterdam și a fost influențat de Pierre Bayle, un alt hughenot. Bayle susținea că o societate bună poate fi formată din atei, iar Mandeville a preluat ideea că virtutea privată nu este esențială
EP 126: Swift
Jonathan Swift este un autor faimos, cunoscut mai ales pentru romanul său satiric și filozofic, „Călătoriile lui Gulliver". Acest roman, deși adesea perceput ca o poveste pentru copii, este de fapt o lucrare care explorează diverse aspecte ale societății europene din secolul XVIII. Fiecare dintre cele patru călătorii ale lui Gulliver abordează teme filozofice și sociale, cum ar fi credinț
EP 125: Cantemir
Astăzi vorbim, în sfârșit, despre un român: Dimitrie Cantemir a fost o personalitate remarcabilă a secolului XVII-XVIII, cunoscut pentru contribuțiile sale în diverse domenii, de la politică la muzică și filozofie. A fost domnitor al Moldovei de două ori și a avut o carieră intelectuală notabilă în Rusia, fiind recunoscut în întreaga Europă. Cantemir a scris lucrări importante, cum ar fi
EP 124: Bayle
Astăzi discutăm despre Pierre Bayle, un contemporan al lui Leibniz, cunoscut pentru contribuțiile sale în gândirea critică și precursor al enciclopedismului. Bayle, un pastor protestant, a fost influențat de contextul religios și politic al timpului său, fiind un critic al superstițiilor și al gândirii magice, cum se vede în lucrarea sa despre comete. Deși a fost un gânditor rațional, sco
EP 123: Leibniz
Discutăm despre Leibniz, un geniu universal și un personaj fascinant, cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofie, matematică și drept. Deși a publicat puțin în timpul vieții, opera sa a avut un impact semnificativ ulterior. Un aspect important al gândirii sale este dialogul cu alți filozofi, cum ar fi răspunsul său la Locke în „Noi eseuri despre înțelegerea omenească”. Leibniz a purt
EP 122: Locke
Astăzi discutăm despre John Locke, un filozof important, contemporan și prieten cu Newton, influențat de acesta. Relația dintre filozofie și știință este evidentă în cazul lor. Locke este cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofia cunoașterii, politică, educație și religie. În filozofia cunoașterii, Locke este un reprezentant al empirismului, susținând că mintea umană este o „tabula
Recomandat
Dialog Liber
Pe Drept Cuvânt
Istoria Dezinformării
Nota 10
George Buhnici | #IGDLCC
Radio Timișoara - Știri, informații și ... muzica fiecărei generații!
Vistieria cunoașterii
Florentin Iordache Podcast
Dincolo de Muzică
Fabricat în RO - Poveștile antreprenorilor care creează România. Hai să le ascultăm
Lecturi Online -Midnight Library- Audiobooks
pOD by Edge Institute
