Radiant Timișoara
Podcastul Radiant Timișoara este al bisericii Radiant din Timișoara. Aici sunt publicate, cel mai probabil, predici și învățături creștine din cadrul bisericii. Conținutul se adresează comunității locale și celor care doresc să asculte mesajele bisericii. Emisiunile sunt în limba română.
Episoade

Veniți la Mine - Matei 11: 28-30
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Gândirea lui Isus Hristos în noi- Filipeni 2:1-11
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Gândește mai măreț - Efeseni 3:14-21

Cum să ne numărăm bine zilele - Psalmul 90
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Perspectiva profetică - Isaia 9:1-7

Semnul lui Dumnezeu, Emanuel - Isaia 7:1-14
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Dumnezeu descoperă păcatul omului - Geneza 3:1-15
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Vindecarea relaţiilor - Efeseni 4:31-32

Rugăciunea pentru putere - Efeseni 3:14-21
De reţinut: "Un tipar de rugăciune și trăire centrat pe har, suveranitatea lui Dumnezeu, centralitatea lui Hristos și viața spirituală autentică, transformă nu doar omul individual, ci și comunitatea bisericii spre gloria veșnică a lui Dumnezeu."Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului

Un semn al suveranităţii - Ioan 6:16-21
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Biserica se pregăteşte pentru misiune - Faptele Apostolilor 1:12-14
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Rugăciunea către un Dumnezeu Suveran - Efeseni 1:15-23
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Rugăciunea pentru lucrare - Romani: 15:30-33
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Conţinutul unei rugăciuni provocatoare - Coloseni 1:9-14
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Echipați cu HAR - Coloseni 3:12-17
De reţinut: „Cristos cel înviat ne mântuieşte, ne trimite şi ne susţine ca să vestim Evanghelia personal, biblic şi raţional.”Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei

Dumnezeu este Credincios până la capăt - Faptele Apostolilor 28:1-30
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Împreună cu Pavel prin furtună - Faptele Apostolilor 27: 1-44
De reţinut: "Cristos cel înviat ne mântuieşte, ne trimite şi ne susţine ca să vestim Evanghelia personal, biblic şi raţional."Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că d

Pavel înaintea lui Agrippa - Faptele Apostolilor 26:1-32
De reţinut: "Cristos cel înviat ne mântuieşte, ne trimite şi ne susţine ca să vestim Evanghelia personal, biblic şi raţional."Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că d

Pavel înaintea lui Felix - Faptele Apostolilor 23:12-24:21
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Pavel înaintea Sinedriului - Fapte 22:30-23:11
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Trăind ca trimis - Faptele Apostolilor 22:1-29
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Bun venit, Ierusalim! - Faptele Apostolilor 21:1-26
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Efes, rămâi cu bine! - Faptele Apostolilor 20:1-38
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Misiunea în Efes - Faptele Apostolilor 19:1-41
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi

Misiunea în Corint - Faptele Apostolilor 18:1-28
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Evanghelia pentru intelectuali - Faptele Apostolilor 17:1-33
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Convertiri surprinzătoare - Faptele Apostolilor 16:6-40
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Clarificarea Evangheliei - Faptele Apostolilor 15 - 16:1
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Credincioşia Evangheliei - Faptele Apostolilor 14
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Progresul inevitabil al Evangheliei - Faptele Apostolilor 11:19-12:24
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Convertirea lui Corneliu - Faptele Apostolilor 9:32-11:18
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Convertirea lui Pavel - Faptele Apostolilor 9:1-31
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Lucrarea lui Filip - Faptele Apostolilor 8:2-40
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Evanghelia care străpunge inimi - Faptele Apostolilor 6:7-7:60
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Viu este răscumpărătorul meu - Iov 19:25-27
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Cine este la conducere ? Faptele Apostolilor 4:32 - 6:7
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Apărarea Evangheliei - Faptele Apostolilor 4:1-31
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Puterea învierii - Faptele Apostolilor 3
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Protejarea purităţii bisericii lui Cristos - 1Corinteni 5:1-13
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Importanţa disciplinei în biserica lui Cristos - Matei 18:15-17
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Importanţa membralităţii în biserica lui Cristos - Faptele Apostolilor 2:41-47
Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului. Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta. Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi

Eu, tu şi trupul lui Hristos - 1Corinteni 12:12-27
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

O putere venită de sus 2 - Fapte 2:42-47
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Kyle Ferguson - Marcu 3:31-35
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

O putere venită de sus - Faptele Apostolilor 2:1-39
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Pregătirea pentru misiune - Faptele Apostolilor 1:9-26
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Înțelegând inima misiunii - Fapte 1:1-8
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Aleargă cursa credinţei - Evrei 12:1-3
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Isus, Marele nostru Preot - Evrei 4:14-16
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Cursa Credinţei - Evrei 12:1-3
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Lupta Spirituală - Efeseni 6:10-20
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj !

Psalmul 34
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Lupta pentru credinţa dată sfinţilor - Iuda
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Venirea Bucuriei - Luca 2:8-14
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Venirea Dragostei - 1Ioan 4:9-11
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Venirea Păcii (O, cine este acest copil?) - Isaia 9:1-7
Dumnezeu să îti vorbească prin acest mesaj!

Venirea Speranţei - 1Petru 1:10-12
Dumnezeu să îti vorbească prin acest mesaj!

Moştenirea noastră evanghelică - Marcu 10:17-27
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

O Evanghelie care are putere - Romani 1:16-17
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Ziua Reformei - Emil Bartoş
O scurtă prezentare istorică a reformei protestante!

Fiţi devotaţi unii altora - Romani 12:4-5
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Slujiţi-vă unii pe alţii - Galateni 5:13-15
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Supuneţi-vă unii altora - 1Petru 5:5-6
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Încurajaţi-vă unii pe alţii - Faptele Apostolilor 4:36-37
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Iertați-vă unii pe alții - Efeseni 4 31-32
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

O viziune neobişnuită - Matei 28:19-20
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Iubiți-vă unii pe alții - 1 Ioan 4:7-21
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Aparţinem unii altora - 1 Corinteni 12:12-27
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

O comunitate neobişnuită (introducere) – Faptele Apostolilor 2:42-46
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Who is this Jesus? - Marcu 3:1-6
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Parteneri în Evanghelie - Filipeni 4:14-23
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Secretul mulțumirii. Cum să deprind mulțumirea? - Filipeni 4:10-13
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Cum să experimentezi pacea? – Filipeni 4:4-9
Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Conflictele din Biserică - Filipeni 4:2-3
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Cetățeni ai Cerului - Filipeni 3:17-21, 4:1
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Alergând înspre maturizare - Filipeni 3:10-16
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Adevărata Dreptate - Filipeni 3:4-9
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Autenticitatea inimii tăiate împrejur - Filipeni 3:1-3
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

Împărtășirea Bucuriei - Slujitori Model - Filipeni 2:19-30
Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

De la moarte la viață - Efeseni 2:1-10